REMODELAREA CURȚII ȘCOLII GIMNAZIALE MIHAI DRĂGAN
Despre proiect
Remodelarea curții școlii are ca scop relansarea activităților educative și de recreere în aer liber pentru toate categoriile de elevi. Zona de acces este amenajată cu spații verzi și bănci, urmată de primul punct de interes al traseului din curtea școlii și anume - o clasă în aer liber. Aceasta este realizată dintr-o structură de lemn, parțial placată cu lambriu din lemn, ce direcționează continuarea traseului către centrul curții. În centrul curții regăsim un spațiu verde de joacă cu denivelări, ca o movilă, cu o formă organică, traversat de o alee din dale, ce face legătura cu zona sportivă. În zona sportivă regăsim: teren de baschet, volei, tenis, fotbal, pistă de alergare, groapă de nisip și tribună pentru spectatori. Lângă zona de sport este amenajată o zonă verde, cu vegetație diversă, dotată cu bănci și alei semicirculare din dale, cu forme organice, ce creează fluxul de mișcare și contribuie la dinamizarea și interactivitatea spațiului amenajat. În proximitatea acestei zone verzi este construită o scenă cu locuri pentru public, protejată de o structură ușoară cu vele de umbrire. Pentru a remedia starea degradată și lipsa dotărilor, curtea școlii va beneficia de: bănci, mese, jardiniere, spațiu de joacă dotat cu un complex de cățărat, un complex de joacă, leagăne și balansoare. Terenurile de sport și de joacă sunt diferențiate la nivelul pardoselii prin cauciuc reciclat colorat, iar restul zonelor vor avea pavaj de diferite culori. Pe lângă vegetația existentă au fost propuși arbori, arbuști și plante în toată incinta, ce oferă o senzație de liniște și relaxare. Proiectul a urmărit crearea unor noi circulații funcționale în interiorul incintei, mărirea suprafețelor de spațiu verde și amenajarea mai multor zone variate și interactive. Aceste spații vor fi utilizate pentru recreație, dar și pentru desfașurarea actului educațional în aer liber.
Echipa proiectului
Fiecare proiect are o poveste unica pe care o construim impreuna cu tine.
Hai sa vorbim despre proiectul tau!