P.U.Z. - SĂLI EVENIMENTE, ROMAN
Despre proiect
Terenul studiat are suprafață de 10000 mp și s-a dorit întocmirea unei documentații P.U.Z. în vederea introducerii în intravilan a 6500 mp din suprafața totală a acestuia. Beneficiarul dorește să construiască pe terenul introdus în intravilan săli de evenimente și anexe cu funcțiuni complementare, acestea având un regim maxim de înălțime de P + 2E + M. Terenul studiat se învecinează la nord cu drumul județean, datorită acestui fapt a fost nevoie de o retragere față de limita de nord, de minim 30 metri din axul drumului. La est terenul se învecinează cu un drum de exploatare și calea ferată, astfel fiind nevoie de retrageri de minim 10 metri din axul căii de acces și minim 20 metri față de linia de cale ferată. În urma analizei zonei și a potențialului de dezvoltare s-a propus un P.O.T. de 35 % și un C.U.T. de 0,9, spațiile verzi fiind reglementate la 35% din suprafața introdusă în intravilan. Accesul pietonal și carosabil se va face direct din drumul public, iar parcarea va fi amenajată pe suprafața terenului studiat. Din punct de vedere al utilităților zona este echipată cu energie electrică și gaz. Pentru restul utilităților s-au propus soluții autonome. Zona studiată nu prezintă valori de patrimoniu natural sau construit care necesită protecție.
Echipa proiectului
Fiecare proiect are o poveste unica pe care o construim impreuna cu tine.
Hai sa vorbim despre proiectul tau!