BAIA SIMONEI
Despre proiect
Dorința beneficiarilor de a avea spații încăpătoare, bine organizate și, în același timp, să nu fie banale a fost punctul de plecare pentru a accepta provocarea de a amenaja holul de acces și baia dintr-un apartament al unei familii compuse din patru membri. Beneficiarii au dorit realizarea unei amenajări funcționale, în stil modern și care să conducă la ideea de oază de relaxare. S-a optat pentru o mobilare cât mai compactă, simplă și eficientă, care să fie ușor de întreținut și bine compartimentată. În ceea ce privește paleta cromatică aleasă, s-a decis ca aceasta să fie în nuanțe neutre cu accente de culoare în nuanțe de albastru, rezultând o atmosferă primitoare și confotabilă. A fost utilizată aceeași gresie în ambele spații pentru a nu încărca vizual în mod redundant și pentru a avea un element de unitate și continuitate între cele două spații. Prezența cadrului natural în viața beneficiarilor fiind o necesitate, a fost aleasă o vegetație temperată și ușor de întreținut. Fiecare spațiu al unei locuințe are importanța sa, chiar și în cele în care nu petrecem mult timp și pe care nu le considerăm la fel de importante, putem obține amenajări spectaculoase, de efect și cu puternic impact ambiental.
Echipa proiectului
Fiecare proiect are o poveste unica pe care o construim impreuna cu tine.
Hai sa vorbim despre proiectul tau!